pledoarie pt don juan

Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie laudati, chiar cand nu merita, si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.

E mult mai usor sa admiti adevarul decat sa minti. Pentru ca numai minciuna trebuie nascocita. Adevarul nu cere decat sa-l recunosti, pe cand, ca sa minti, trebuie sa-ti bati capul, sa ai imaginatie si memorie buna, ca sa nu te incurci.
Daca nu suntem curve, barbatii ne cred niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite. Si, uneori, chiar asa ne comportam, din pacate.
N-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.
Barbatii nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.
Unii ma invidiaza pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: „Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi, o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina“. Si n-as exagera, va asigur. Ma imbrac cu grija, tin sa fiu eleganta, fiindca o femeie nefericita nu-si poate ingadui sa umble oricum. Daca vrea sa nu inspire mila, e obligata sa fie atenta cand pleaca de acasa.
Toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala.
El, Don Juan, isi face loc in golul creat de ceea ce nu le oferiti voi, barbatii, femeilor.
Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti.
Orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista „iubire“ pe lume.

Barbatii care mint jurand pe vesnicie. Ei jura pe ceea ce n-au! Vesnicia nu e a nimanui.
Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita, deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Nu s-au creat obisnuinte. Nu ajungi sa te certi cu el, sa te impaci, sa-i afli metehnele, sa-i ghicesti reactiile, sa banuiesti cand te minte si sa te induiosezi cand iti cere iertare. In clipa in care pleaca, Don Juan e un necunoscut care ti-a oferit cateva clipe de extaz. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca. Si, uneori, rana nu se mai vindeca.
Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci, se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei. Barbatii vor cariera, vor glorie, vor bani, nu dragoste. Amintiti-va ca Penelopa a stat zece ani sa-l astepte pe Ulise.
Si n-a gasit ceva mai bun sa destrame noaptea decat panza pe care o tesea ziua. In vremea asta, Ulise se distra cu nimfa Calypso.
Nu eram potrivita nici pentru o manastire, nici pentru un bordel.
Simteam pentru el un fel de dragoste amestecata cu mila. Aveam, parca, o misiune in armata salvarii.
As dori sa traiesc iubirea, nu sa emit teorii despre ea.
Amintirile iti pot otravi viata.

SINGURATATE

ma iau cu mine, doar pe mine
in cea mai lunga calatorie
din toate vietile mele
si ma rog sa nu mor
de singuratate...


m-as cufunda in oceanul albastru
si mi-as pierde respiratia cu care masor viata
ca sa simt fluxul si refluxul
in loc de respiratia mea...

Remember

Ma dor cuvintele nespuse,ma doare umbra lor de dor,caci, fara sa fi rasarit, sunt stele apuse si, fara sa se fi nascut, jn suflet mor...

Ma doare frica oamenilor de-a spune “te iubesc”si goana lor, de zi cu zi, catre niciunde si simt cum ingerii privesc, plangand,  cum lumea, tot mai mult, de sine, se ascunde...


Mi-e dor s-aud “imi este dor”,mi-e dor de un zambet fara eticheta, , mi-e dor de mor de o prietenie simpla, imperfecta.


Mi-e dor de un pahar cu vin, baut la ceas de seara, cu  prieteni dragi, sa depanam povesti, sa ne-amintim razand, de cum eram odinioara,iar timpul sa stea in loc.
ITI MAI AMINTESTI ?:)

TIMP...

Iarna asta mi-a sosit cu gri şi cu un frig greu. Senzaţia de “toate-s vechi si spuse”, de lehamite si hibernare nu mai lasa loc parca nici macar nervilor sa razbească pana la mine. Disting de departe niste zurgalai prea grabiti si inoportuni parca, grabiti ca si mine nu stiu incotro, in slalom printre zile. Inoportuni ca si mine tocmai fata de jaloanele acestor zile. Asemeni sunt si cuvintele smulse tot mai greu, asemeni si ninsorile agasante …

Zilele trecute am intrat la un ceasornicar batran . L-am vizitat in timpul anilor de cateva ori. Imi placea ca in pretul asteptarii pentru schimbarea unei rotite sau a unei baterii ale cate unui ceas imi povestea despre ele, imi spunea “cat fac” si care sunt “cele ce merita”, prinzandu-mi slabiciunea pentru aceste minunatii cu ace si cadrane… I-am dus un ceas vechi, rusesc, cu greutate sentimentala(ceasul tatalui meu disparut de peste 30 de ani, sa vada daca il poate urni… Mi-a zis sa i-l las pentru cateva zile. Nu avea chef de vorba, asa cum il stiam. Atunci am realizat ca toate ceasurile care-l inconjurau imi aratau ore diferite, fara nici o noima. Nu m-am putut stapani sa nu il intreb de ce. M-a privit senin, dar obosit, si mi-a zis: “Fiecare ceas are ora lui. Fiecare ceas si-a pornit orele masurand ceva al lui. Ora mea nu mai are nicio importanta. Nu vezi cum trece timpul fara sa ne bage in seama? La ce bun atunci? La ce sa le mai stric eu ceasurilor rostul?”… Incerc inca sa inteleg Ceva imi scapa, cum ceva ma face sa-i dau dreptate, cum ceva ma face sa vreau ca ceasul ala vechi sa nu se mai urneasca…Ceasul tatalui meu se oprise acum 30 de ani...

Cred ca avem, fiecare, un ceas propriu, interior, cu el ne masuram bucuriile, tristetile, sansele , inceputurile si , de ce nu, caderile, dar si ridicarile..Ceasul meu nu ma tradeaza, nu ramane in urma, nici inainte n-o ia Imi respecta ritmul..

Poate ca lucrand o viata cu “timpul exact”, batranul ceasornicar a inteles ca nu Timpul in sine este cel important, ci acel “Ceva” pe care acesta il masoara. Unic, irepetabil, individual pe care il avem de descoperit si trait fiecare dintre noi. Indiferent cat de lung sau de scurt…

Si a propos de cuvintele smulse cu greu… de multe ori tacerea face mai mult decat o mie de cuvinte, la fel cum un ceas stricat iti ofera mult mai multa libertate decat unul ce merge la secunda…

Ma gandeam zilele trecute ca daca noi, oamenii, suntem aidoma unor uriase limbi graitoare de ceasornic tras o singura data, la primul ticait in aceasta lume, atunci trebuie ca suntem niste orologii defectuoase din capul locului, caci nu stim sa masuram decat timpul inainte, fara macar sa mai putem fi vreodată date-napoi…

Timpul trece greu si se masoara in bucati de gheata;e rece timpul si face ceasornicul sa inghete in cadran!L-as incalzi cu un colind si cu o cana de vin…dar astept sarbatorile,sa faca asta in locul lor!

Nici nu stiu sa mai masor timpul.Cred ca nici nu vreau.

Stiu doar ca trece asa de iute si-i simt dureros atingerea.

O zi de iarna alba!

ecou violet

dor amestecat
cuprinsa de dor  amestecat iin culoare,in candoare,
in forma,in miscare odihnitoare
aproape pana la nemiscare

respir cu suflarea ta,viata
si ma strecor in soapta dorului necuprins


adierea mea
daca nu m ai vedea,oare m ai putea simti/
ai sti unde sunt?
ai putea pune mana pe minesi ai spune: Uite ! ea este! o simt!
simt cum zboara cu aripile celui mai frumos fluture
adierea ei pluteste peste omeniree si miroase a portocale decojite..

asa de mult iubesc fluturii,incat curajul lor de afi coconi pana la a se naste fluturi, mi aduce aminte de curajul ingerilor de a se naste oameni
si de bucria lor
cand si au adus  aminte cine sunt....

Iubirea din viata noastra

Adevarata “masura” a vietii unui om nu se poate obtine decat prin “lipsa de masura”, dorind “fara masura”, indraznind “fara masura”, iubind “fara masura”” (Convorbiri cu Octavian Paler, Daniel Cristea Enache).

Revin la lait-motivul scrierilor mele, iubirea-Iubirea de orice fel-iubirea de copil , de iubit, de mama , de semeni, e la fel  si gandesc eu ca iubesti atunci cand primesti pe cineva in suflet, cand ti-l impropriezi, cand ii faci loc in inima ta. Aceasta inseamna sa-l iubesti. Cata vreme il tii in afara de tine, cata vreme il tii departe de tine, cata vreme il respingi sau il impingi pe cineva, cata vreme  marginalizezi pe cineva, cata vreme il ocolesti, nu-l iubesti. Cind il iubesti, il primesti, il faci al tau. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra in cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti. Atunci il iubesti.

Si nu pot sa nu ma refer si la  angajarea nostra in iubire, angajare care sa genereze iubire din partea celor care primesc iubirea noasta, la faptul ca ar trebui sa existe o emulatie in iubire. Dincolo de orice formalism, credinta nostra se manifesta primordial si foarte practic prin capacitatea nostra de a iubi si de a purta de grija aproapelui nostru, omului care se afla langa noi: “Sa nu uitam niciodata de om, de omul de langa noi, mai ales de omul de langa noi, pentru ca el  este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric - Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta - ca: “De la aproapele vine si viata si moartea.Cuviosul Ioan Colov spunea ca: “Nimeni nu cladeste o casa de la acoperis in jos, ci de la temelie in sus”. Si intrebat fiind ce inseamna acest cuvant a zis: “Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesc, pentru ca de el atarna toate poruncile lui Hristos”. Deci indreptarea noastra, inaintarea noastra, depasirea de noi insine este in masura in care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune”.

n-ai cum...

Uneori avem senzatia ca o insiruire de intrebari ne poate ajuta sa cunoastem pe cineva. Cine sunt eu pana la urma? De ce m-ar caracteriza acele raspunsuri care pot fi evazive sau care se pot potrivi doar pentru acea zi, pentru sentimentele si dorintele de atunci? Poate ca uneori nici eu nu stiu cine sunt sau poate ca alteori constat cu incantare ca am mai descoperit ceva despre mine.

Poate ca viata este precum o carte din care am citit o perioada. Peste un timp revin asupra acestei carti, dar nu mai stiu exact la ce pagina am ramas. Citesc un pasaj la intamplare, dar nimic nu mi se pare cunoscut.Poate ca am gresit cartea sau poate ca nu stiu sa o citesc astfel incat sa inteleg ceva din acele randuri. Amintiri care mi se par frumoase, dar in care nu ma regasesc. Incerc sa rasfoiesc cartea invers; poate asa voi gasi ceva care sa-mi para cunoscut. Nu gasesc, pentru ca nu ma pot defini atat de bine. Mai mult de atat, persoanele sunt intr-o continua formare.Schimbarile nu pot fi percepute prin intrebari, ci printr-o altfel de cunoastere. In timp invatam multe alte lucruri, conceptiile ni se schimba, chiar noi suntem surprinsi de unele reactii pe care le avem. Cu totii stim regulile de baza, dar nu stim unde ne vor duce. Acesta ramane un mister chiar si pentru noi.