Revin la lait-motivul scrierilor mele, iubirea-Iubirea de orice fel-iubirea de copil , de iubit, de mama , de semeni, e la fel si gandesc eu ca iubesti atunci cand primesti pe cineva in suflet, cand ti-l impropriezi, cand ii faci loc in inima ta. Aceasta inseamna sa-l iubesti. Cata vreme il tii in afara de tine, cata vreme il tii departe de tine, cata vreme il respingi sau il impingi pe cineva, cata vreme marginalizezi pe cineva, cata vreme il ocolesti, nu-l iubesti. Cind il iubesti, il primesti, il faci al tau. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra in cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti. Atunci il iubesti.
Si nu pot sa nu ma refer si la angajarea nostra in iubire, angajare care sa genereze iubire din partea celor care primesc iubirea noasta, la faptul ca ar trebui sa existe o emulatie in iubire. Dincolo de orice formalism, credinta nostra se manifesta primordial si foarte practic prin capacitatea nostra de a iubi si de a purta de grija aproapelui nostru, omului care se afla langa noi: “Sa nu uitam niciodata de om, de omul de langa noi, mai ales de omul de langa noi, pentru ca el este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric - Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta - ca: “De la aproapele vine si viata si moartea.Cuviosul Ioan Colov spunea ca: “Nimeni nu cladeste o casa de la acoperis in jos, ci de la temelie in sus”. Si intrebat fiind ce inseamna acest cuvant a zis: “Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesc, pentru ca de el atarna toate poruncile lui Hristos”. Deci indreptarea noastra, inaintarea noastra, depasirea de noi insine este in masura in care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune”.
