n-ai cum...

Uneori avem senzatia ca o insiruire de intrebari ne poate ajuta sa cunoastem pe cineva. Cine sunt eu pana la urma? De ce m-ar caracteriza acele raspunsuri care pot fi evazive sau care se pot potrivi doar pentru acea zi, pentru sentimentele si dorintele de atunci? Poate ca uneori nici eu nu stiu cine sunt sau poate ca alteori constat cu incantare ca am mai descoperit ceva despre mine.

Poate ca viata este precum o carte din care am citit o perioada. Peste un timp revin asupra acestei carti, dar nu mai stiu exact la ce pagina am ramas. Citesc un pasaj la intamplare, dar nimic nu mi se pare cunoscut.Poate ca am gresit cartea sau poate ca nu stiu sa o citesc astfel incat sa inteleg ceva din acele randuri. Amintiri care mi se par frumoase, dar in care nu ma regasesc. Incerc sa rasfoiesc cartea invers; poate asa voi gasi ceva care sa-mi para cunoscut. Nu gasesc, pentru ca nu ma pot defini atat de bine. Mai mult de atat, persoanele sunt intr-o continua formare.Schimbarile nu pot fi percepute prin intrebari, ci printr-o altfel de cunoastere. In timp invatam multe alte lucruri, conceptiile ni se schimba, chiar noi suntem surprinsi de unele reactii pe care le avem. Cu totii stim regulile de baza, dar nu stim unde ne vor duce. Acesta ramane un mister chiar si pentru noi.

bieti actori....

Am mai vorbit despre asta,desprea masca care o purtam zi de zi,ascunzand in spatele ei poate lacrimi,poate bucurii,poate indiferenta...

Un prieten bun mi-a spus: “Viata e o scena, invata sa fii un actor bun…”. M-am gandit de multe ori la aceste cuvinte. Oare chiar suntem capabili sa jucam un rol? Poate ca de multe ori este doar senzatia ca ne adaptam intr-o anumita situatie, dar ce ne face sa fim actori desavarsiti? Cat de mult reusim sa ne complacem in acea situatie daca sentimentul de victorie, este doar inselator? Cat de bine ne jucam rolul, daca uitam principiile pe care alta data le sustineam cu tarie? Care este pretul pentru masca ce o purtam zi de zi? Oare nu devenim actori si fata de propria persoana?

Roluri multiple…Rolul de a ne preface fericiti, de a purta un zambet fals care ascunde mult din felul nostru de a fi. De ce sa uitam sa zambim, sa fim sinceri, sa fim noi zi de zi? De ce sa nu acceptam ca nu e nevoie sa jucam un rol pentru a obtine ceea ce dorim? De ce sa dezamagim atunci cand rolul nu se mai potriveste?

fara trebuie...

Si-ar trebui, azi, o poezie...




Dar tu m-ai invatat sa-l scot pe trebuie din fire. Sa-l fac sa plece unde-o vrea, departe de casa si de viata mea...
Nu trebuie sa ingenunchem, ca sa fim coplesiti.
Ni se intampla si asa, fiind in picioare, sa ni se faca deodata atata marire, atata uimire, atata de mare marimea simtirii, ca ne topim, asa cum stam unul in fata altuia si ne privim.
Ne vine sa ingenunchem sub puterea acelei trairi, dar ne tinem agatati unul de altul in priviri, si nu trebuie neaparat sa stam in genunchi. Dar suntem ca si cum ne-ar fi ingenuncheat atata dragoste...
Nu trebuie sa fim neaparat aproape, ca sa simtim cum ne este.
Stiu foarte bine cand cazi, ori cand te ridici, imi apare asa, o fluturare aici, in inima...
Te insotesc usor, in soarta ta de calator, si stiu bine cand iti este rau ori cand sa se lasa cerul pe tine.
Sper ca si tu stii cand sunt cuminte ori cand fac nebunii...
Nu trebuie sa fie ziua ca sa simtim soarele. Stim bine amandoi ca asta e doar o chestiune de perceptie, si nu doar de simpla directie a privirii. E doar o chestiune a simtirii, si asa cum mi-ai spus, soarele se vede mereu de foaaaaarte sus, din inalt, de acolo de unde esti la kilometri distanta de asfalt...
Dar nici asta nu trebuie, sa fii foarte sus, e doar in functie de cum te-ai asezat cu fata spre rasarit ori spre apus... Stim bine cand ne incalzeste si ne straluceste in inima, stim bine, si asta face soarele pentru oricine...
Nu trebuie nici macar sa vorbim. Se simte in aer, in ape in pomi, in vazduh, se simte in tot ce simtim. Si in afara de asta, ce mai conteaza? Un vis implinit, in timp ce aproape toata lumea inca viseaza...
Nu trebuie nici macar sa visez. Stau si cant un pic si privesc peste lume, ajungand cu privirea la cer, la o stea fara nume. Ea straluceste si atat. Eu respir si atat.

hipnoza

acopera-ti ochii


si simte frmusetea
fara sa vezi....
Inchipuieste-ti o frumusete pe care o vei vedea candva materializata
fara sa-ti aduci aminte
ca ai inchipuit-o cand erai ORB
dar plin de iubire...


S-a-nfasurat privirea in jurul luminii lichide... Incet amintirea curge, topita pe obraz...


In soare, il vad: curcubeul pe obrazul tau.
Ti-amintesti...


Intoarsa, rasucita, culcusita in ochii tai, vad ce vezi...


Un colt de lume, undeva. Apa dintre nisipuri... Fir cu fir se tes iara luciuri. Lumini, licariri.


Din fire de par atinse de palma mea - mult prea aspra, prea aspra e ea pe matasea ta intunecata - iti curge usor curcubeul...


Aluneca bland printre pleoape si intra iar in ochii tai mari, limpeziti de-amintiri... Lacrima curge in tine, usor, strecurata sub pielea obrazului, inauntru, in piept, adancit... Si tie se fac mainile ape albastre...


Si ti se desface din inima luntre micuta de dragoste, in care pasesc... Ma strecor iute in rotirea ei, si alunecam iar inauntru-ti...


Raul iti curge in tine...


Amintirile ne-au adus acasa, in raul acesta launtric. Lasa luntrea sa mearga unde o vrea. De-acum nu mai am tarmuri nici eu....

.



.

LEAC

Daca cumva v-am ranit pe vreunul din voi,

va cer iertare.

Pentru ca nu vreau sa mor ingreunata

si pentru ca am aflat ca de fapt

nu v-am ranit pe nici unul

ci ne-am jucat ca sa putem simti cum este cu ranirea ...

Cum sa va spun?

eu torn leacul iubirii si iertarii

pe ranile voastere stiute si nestiute

din viata asta

si toate celelalte

si astept ca pulberea de aur sa se aleaga

sa o suflu in cele 4 zari

ca sa se nasca iar si iar...

m-am compus pe mine din nou

pentru ca m-am plictisit de atatea suferinte..

si acum imi place sa admir dintr-un colt

o minunatie cum nu i-a fost dat pamantului...

am recunoscut-o,am asteptat-o  si sper sa nu mai uit

cat de intreaga sunt...

Oamenii Ingeri

Am sa compun o simfonie
care nu va fi auzita
decat de
OAMENII INGERI...


Iar ei vor cauta demonii
pentru ca nu-i lasa inima sa nu auda si ei ,
demonii,
sunetul iubirii asa cum l-au auzit ei,
OAMENII INGERII...