Iarna asta mi-a sosit cu gri şi cu un frig greu. Senzaţia de “toate-s vechi si spuse”, de lehamite si hibernare nu mai lasa loc parca nici macar nervilor sa razbească pana la mine. Disting de departe niste zurgalai prea grabiti si inoportuni parca, grabiti ca si mine nu stiu incotro, in slalom printre zile. Inoportuni ca si mine tocmai fata de jaloanele acestor zile. Asemeni sunt si cuvintele smulse tot mai greu, asemeni si ninsorile agasante …
Zilele trecute am intrat la un ceasornicar batran . L-am vizitat in timpul anilor de cateva ori. Imi placea ca in pretul asteptarii pentru schimbarea unei rotite sau a unei baterii ale cate unui ceas imi povestea despre ele, imi spunea “cat fac” si care sunt “cele ce merita”, prinzandu-mi slabiciunea pentru aceste minunatii cu ace si cadrane… I-am dus un ceas vechi, rusesc, cu greutate sentimentala(ceasul tatalui meu disparut de peste 30 de ani, sa vada daca il poate urni… Mi-a zis sa i-l las pentru cateva zile. Nu avea chef de vorba, asa cum il stiam. Atunci am realizat ca toate ceasurile care-l inconjurau imi aratau ore diferite, fara nici o noima. Nu m-am putut stapani sa nu il intreb de ce. M-a privit senin, dar obosit, si mi-a zis: “Fiecare ceas are ora lui. Fiecare ceas si-a pornit orele masurand ceva al lui. Ora mea nu mai are nicio importanta. Nu vezi cum trece timpul fara sa ne bage in seama? La ce bun atunci? La ce sa le mai stric eu ceasurilor rostul?”… Incerc inca sa inteleg Ceva imi scapa, cum ceva ma face sa-i dau dreptate, cum ceva ma face sa vreau ca ceasul ala vechi sa nu se mai urneasca…Ceasul tatalui meu se oprise acum 30 de ani...
Cred ca avem, fiecare, un ceas propriu, interior, cu el ne masuram bucuriile, tristetile, sansele , inceputurile si , de ce nu, caderile, dar si ridicarile..Ceasul meu nu ma tradeaza, nu ramane in urma, nici inainte n-o ia Imi respecta ritmul..
Poate ca lucrand o viata cu “timpul exact”, batranul ceasornicar a inteles ca nu Timpul in sine este cel important, ci acel “Ceva” pe care acesta il masoara. Unic, irepetabil, individual pe care il avem de descoperit si trait fiecare dintre noi. Indiferent cat de lung sau de scurt…
Si a propos de cuvintele smulse cu greu… de multe ori tacerea face mai mult decat o mie de cuvinte, la fel cum un ceas stricat iti ofera mult mai multa libertate decat unul ce merge la secunda…
Ma gandeam zilele trecute ca daca noi, oamenii, suntem aidoma unor uriase limbi graitoare de ceasornic tras o singura data, la primul ticait in aceasta lume, atunci trebuie ca suntem niste orologii defectuoase din capul locului, caci nu stim sa masuram decat timpul inainte, fara macar sa mai putem fi vreodată date-napoi…
Timpul trece greu si se masoara in bucati de gheata;e rece timpul si face ceasornicul sa inghete in cadran!L-as incalzi cu un colind si cu o cana de vin…dar astept sarbatorile,sa faca asta in locul lor!
Nici nu stiu sa mai masor timpul.Cred ca nici nu vreau.
Stiu doar ca trece asa de iute si-i simt dureros atingerea.
O zi de iarna alba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu