Realitatea momentului devine coplesitoare in ziua de azi. Societatea a devenit hiperconcurentiala daca o putem numi asa, fiecare slabiciune speculata in cele mai neasteptate si dureroase momente. Un compromis e egal de cele mai multe ori cu o infrangere. Totul se reduce la “me vs. them”.
Un vechi proverb chinezesc spune “A plange e privilegiul celor puternici”. Am uitat sa fim umani, am devenit “concurenti”. Sau mai bine, am incetat sa fim umani. Am incetat sa plangem.
Orgoliul, spre doesebire de vanitate, implica constiinta valorii sinelui. De multe ori,alegeam sa echivalez compromisul cu infrangerea. Alegem zilnic din zeci, poate sute de optiuni si ne amagim ca am ales pentru binele lui/ei, pentru binele familiei, pentru binele grupului cu care ne place sa ne identificam, pentru binele comun. Nimic mai fals. Fiecare din noi alege pentru binele personal, fie material fie sentimental. Incercam sa deghizam egocentrismul in prietenie / pasiune / solidatirate etc. Si de cele mai multe ori reusim.
Acum realizez ca un compromis nu e totdeauna o infrangere. Uneori e sacrificiu, sacrificiul reginei intr-un modern si pragmatic joc de sah. Sacrificiu care duce inexorabil la distrugerea completa a regelui “inamic”.
Epoca cavalerismului romantic, al sacrificiului a apus. Am sacrificat toate valorile umanitatii pe altarul pragmatismului. Fiecare pe pielea lui...
Mai adaug si eu : ce te faci cand totusi celalalt vede pana si termenul „compromis” ca pe o chestie imorala?
foarte adevarat...din pacate
RăspundețiȘtergere