Aseaza-te aici, zburatorule!
Pe palma, daca vrei sa te mangai, pe spinarea mea daca vrei sa mergi si nu mai poti...
Candva, am invatat zborul...Si stii?
ZBORUL NU DOARE.CI LIPSA LUI....
In timp, din copila ne-buna de nimic s-a destramat totul si s-a dus pe apa.
A ramas arsura de soare, bataia de ploaie, slefuirea de vant...
Mi-s dragi toate astea.
Moale de era drumul, ramaneam acolo, in noroi.
Asa, piatra s-a pus sub picior si am putut merge.
Mai buna o piatra, o treapta, decat moliciunea si adancul noroiului.
Mai bine zdrelit decat scufundat...
Ma uit la aripile cate unuia si imi cer iertare pentru zborurile nefacute.
Aripile mele, aripile lor...
Suntem atat de legati unii de altii, desi pasim ca si singuri...
Aripa unuia tine pe a altuia. Ori o trage in sus, ori o da in jos...
Zicea odata femeia aia frumoasa ca unul paseste pentru mai multi.
Asa e. Dar paseste nu doar in sus...
De aia imi cer iertare aripilor mele, ca nu le-am cinstit prin curajul aruncarii in gol
Ele stiu ca pot sa zboare, eu nu... ori nu am crezut.
Eiii, dar acuma...
Acum iar stau pe marginea stancii, aici, in varf.
Ma tot misc, ma tot umflu in pene, incercand sa aman. Stiu ca-i o prostie, dar inca nu-mi cred de tot desfasurarii aripilor mele.
Of, Doamne, nici cand vad?
Stii Tu bine...
Eu... eu nu mai vreau sa stiu.
Vreau doar sa zbor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu