Ca o dovada a faptului ca putine lucruri sunt intamplatoare pe lumea asta, astazi am intrat pentru prima data pe un sit,unde am dat peste niste versuri impresionante si...halucinant, mai ales prin simplitatea dezarmanta. Mi-au trecut prin fata ochilor puzderie de amintiri legate de parinti, unele dintre ele avand iz de fotografie ingalbenita. La vremea cand se intamplau cele pe care eu mi le aminteam nu banuiam nimic din ceea ce avea sa urmeze. La fel ca un fulg in furtuna.
Acum, adunam viitoarele amintiri ingalbenite de timp, dar intre timp, pomenim numele celor care ne-au dat si noua un nume. Aprindem lumanari pentru ca bezna in care s-au afundat sa nu fie atotputernica.
Viata este frumoasa tocmai pentru ca nu stim ce ne pregateste. Cel mai probabil, daca am sti, nu am mai putea trai. Insa avem nevoie sa ne amintim, macar din timp in timp.
Tocmai din acest motiv, sacrificati cateva secunde pentru a va gandi la tata, un necunoscut, asa cum face si eu atunci cand vine vorba despre "TATA",sau copilul meu despre "bunicul"
Update: Pentru ca suferinta unui om drag care mi-a fost alaturi in fiece clipa de cad tata a plecat sa -si implineasca alte sarcini in fata Domnului...suferinta care nu trebuie sa ramana in sertarul ignorantei,nepasarii sau indiferentei...Omul care mi-a fost sprijin -moral,material,care mi-a fost calauza,care mi-a fost sprijin ,care,la un moment dat din viata mea era ...CEL MAI IMPORTANT OM.Tintuit la pat fiind,incerc sa intuiesc macar catevadin gandurile sale...chinuite de neputinta,acum cand e ste total dependent de ceilalti...Ma intreb ce sunt eu ,acum ,pentru el...Cu siguranta...eu,cea pe care a tinut-o in brate din prima zi a vietii-sunt cel mai important om pentru el...Imi spune asta doar cu ochii care mai pot vorbi...doar prin strangerea de mana simt cat reprezint pentru el...lacrimile...nu-s de ajuns...
Of... Tata...
Tacerea ultimei toamne...
Cutitul durerii infipt in piept...
Disperarea isi canta mut
Simfonia nescrisa pe vreo partitura,
Stai sub ghilotina vietii
Si razi
Fara sa intuiesti cat de brusc
Se poate termina totul...
Lumea merge inainte,
Dar a-ti coase sufletul
Este imposibil
Si atunci iti strangi durerea la piept,
O saruti pe obraji,
O mangai ca pe o iubita,
O inviti la dans prin fumul lumanarilor...
Mars funebru al inimii,
Cu batai de clopot alcatuit
Din toate cuvintele nespuse,
Regretul ca n-ai fost mai mult
Alaturi de acela care s-a retras în tacere
Pentru ca nu cumva sa deranjeze...
S-a dus sus, acolo de unde te vede mai bine
Şi iti urmareste fiecare pas
Cu ochi de tata
Care nu ti-a dat niciodată o palma.
Intreba doar ce mai faci
Si apoi spunea sa ai grija
Fiindca el este bine,
Inghitind amintirile tineretii
Impreuna cu medicamentele,
Din ce in ce mai multe...
Tu erai cel mai important, fiule,
Tu erai cea mai importanta, fiica,
Chiar si atunci cand inima obosea
Si refuza sa mai pulseze
Printre frunzele ruginite
Ale ultimei toamne...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu