INIMA

In fata acestui altar pasesc in liniste...

As fi mers in genunchi, dar se cere pas lin si lunecat...

Umbra a pasului, lumina a pasului...

Lumina a umbrei...

Si cununa de raze a fruntii inaltata, dreapta...

In aplecare nu mi-e fruntea ci-s ochii. Ochii s-au plecat...

Privesc urmele mele de mai demult

Cand am mai venit aici...

Ti-am adus, Inima, atatea, sa te umplu...

Nu m-am uitat prea mult la tine pe-atunci

Doar la umbrele si durerile mele

Pe care ti le-am adus tie, ca erai mare si intrau, incapeau, oricate as fi adus...

Lumina a venit mai tarziu. Mult mai tarziu.

Cu mainile pline, cu gura plina, cu ochii plini de lumina am venit...

Am venit asa cu ele, sa ti le dau.

Dar era prea mult. Oricat de mare ai fi fost, era mult.

Nu de loc era lipsa, nu de loc...

Ci de imbratisare.

Toate cele dinainte se cereau cinstite, iubite si imbratisate.

La fel ca lumina.

Am lasat lumina din palme, din gura si din ochi, jos... langa altarul acesta care esti tu, Inima...

Si am intrat in tine privind larg, cu bratele deschise, imbratisand si iubind umbrele: frici, dureri, plansete, ura, cantar, insingurare, rusine si tradare, mila, pierdere, jale... multe, multe de tot...

Le-am privit si le-am primit cu drag. Apoi, sufland peste umarul drept, peste umarul stang, in sus si in jos, le-am dat drumul sa iasa si sa se topeasca in lumina Soarelui.

Pe masura ce ele se aripau in lumina, am privit lacasul tau. Acest altar care esti tu, Inima...

Coborate si urcate in tine: Soarele si Luna, Cerul si Pamantul...

Si toata lumea... In tine, Inima...

Mi-am luat apoi toata lumina si in mijlocul tau am dansat, lasand-o sa-si curga razele in tine.

Acum e bine.

Data viitoare iti aduc curcubee... :)