Candva, m-a impresionat un gand al lui C.Hogas ".....si potecile , ca orice lucru in lumea asta, trebuiau sa aiba, pana la urma , un capat si un sfarsit.."
Ideea este rupta dintr-un context amplu. Il retin , aproape in intregime , dar nu despre el este acum vorba..
Am descoperit cugetarea , nu in timpul lecturii textului integral , ci , asa , fara legatura cu preocuparea scriitorului de a aborda o anume tema .
Mesajul acestei propozitii ascunde ceva real , dar imposibil de luat in seama la tot pasul. De cate ori mi-a venit in minte , am diferentiat, dar am si apropiat cele doua componente: potecile si lucrurile-toate au , pana la urma , un capat si un sfarsit.
Pot deschide si o paranteza: imi plac , din copilarie, potecile ; au ceva tainic , mai ales cele care se strecoara discret printre lanuri, vara si toamna.
Cand le-am descoperit , ele erau reperele unui spatiu curat, ce tinea de "capatul "la care urma sa ajung-casa bunicilor materni.
In dimineata asta , citind din 'Convorbiri cu Octavian Paler", despre timp si despre abordarea lui , in diversele etape ale vietii, am gasit ceva , care m-a trimis , pe ocolite , ca o poteca , cu apucaturi viclene, la textul lui Hogas , dar si la un gand intepator, care nu-mi da pace- la diferenta dintre"un sfarsit " si sfarsitul".
Cred ca-mi dorisem sa strunesc timpul , adunand intr-o camaruta de mansarda un crampei de viata : un mic birou de lucru , partas la emotii si la bucurii , de la bastonase si citirea pe silabe-Ana are mere-pana la integrale si matrice , notite , caiete si desene , o chiatara , o harta , un portret , cateva postere , un penar , in care ramasese uitata sugativa de la primul examen important ..
Intr-o clipa , n-au mai fost..
..si daca ar fi sa gasesc un posibil raspuns la intrebarea de ce?, ar aparea alta si alta....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu